Ratarea

Şi ratarea este o experienţă de viaţă. Un mod de cunoaştere. O sursă de inspiraţie uneori mai ofertantă decât fericirea. Căci aceasta din urmă este plană, egală cu ea însăşi, pe când sentimentul de ratare – mai ales pe măsură ce este conştientizat, asumat sau, dimpotrivă, respins, – are relief, profunzimi, ascunzişuri şi zone luminoase (aşa cum şi putregaiul străluceşte). Ratarea zguduie fiinţa din temelie şi o reconstruieşte diferit, îi anulează valorile şi, treptat, îi deschide un dureros proces de descompunere – căreia îi cazi oricum victimă, dar cu atât mai repede cu cât nu vrei să accepţi că te afli în această etapă a vieţii, indezirabilă, dar atât de reală.

suferinta

Atunci când urmările alegerilor făcute cândva, demult, se întind precum o plagă asupra întregii tale vieţi, legându-te de mâini şi de picioare, răpindu-ţi orice brumă de libertate, de linişte şi, în final, de bucurie, situaţia este limpede precum otrava. Şi dacă te resemnezi, refuzând să acţionezi – în numele unor principii în care nici măcar nu crezi cu adevărat – atunci ţi-ai trasat singur destinul, iar ratarea este singura urmare posibilă.

Cum să supravieţuieşti cu acest sentiment? Cu tot ceea ce presupune acest dead-end al devenirii tale? Îţi spun eu cum: iubind-o. Chiar aşa, iubindu-ţi propria ratare! Sondând-o şi scoţându-i toată mizeria afară. Puroiul scos la aer se va zvânta. Cicatricile rămase sunt mari şi grele. Nu-ţi garantează vindecarea. Doar o agonie mai lungă şi conştientă de sine. Doar un alt fel de mod de cunoaştere…  Şi atât.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s